Am auzit de curând o afirmaţie care m-a pus pe gânduri. „La 16 ani o maşină şi la 18 îţi cumpără unchiul o casă.” „Câţi ani o să ai atunci?”, l-a întrebat mama fetiţei.              „Vreo 40-şi. O să fiu un om bogat până atunci.”

Nu ştiu ce a gândit ea, dar ştiu că durerea pe care eu am simţit-o a fost aproape fizică. Cum poate trăi cineva cu atâta presiune? Ce vrea să dovedească şi faţă de cine?

Ar putea cantitatea de bani pe care va ajunge să o deţină să atingă sau să sugereze măcar valoarea lui? Sau cât de bogat ar trebui ajungi ca să dovedeşti că meriţi să fi iubit? Sau să nu mergem atât de departe! Dar ar putea influenţa pe care o ai sau tricoul cu burtă să spună cine eşti?

Şi totuşi…

Ştiu că şi eu am avut o perioadă când am vrut să dovedesc ceva. Standardele poate erau puţin diferite, presiunea era, în primul rând, să fiu frumoasă. Ceea ce eu mi-am dorit a fost o poziţie (carieră) care să arate că sunt inteligentă. Am vrut să dovedesc că sunt ca şi restul familiei mele de genii şi oameni puternici. Ei bine, poate am fost adoptată. :P

Acum mi se pare amuzant, dar atunci nu îmi venea să râd. Am pierdut şi mi-am închis ochii de atunci. Nu mai am nimic de dovedit lumii, refuz să cred că am o luptă de dus.

Poate, totuşi, unchiul era mai aproape de adevăr decât mine, dar nu cred că metoda pe care o foloseşte va funcţiona. Nu cred că banii vor putea să dovedească cine e pentru că nu există atâţia bani pe lume!

Însă demonstraţia tot trebuie făcută faţă de lume, în Biblie acest lucru este subînţeles. Dar care e concluzia care trebuie demonstrată? Un lucru ştim clar: „ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră”. 1Ioan 5:4

Q.e.d.??