Cateodata stau si ma gandesc la zilele ce trec. Ieri a fost ok, azi un pic mai greu, maine oare ce va fi? Trecem prin tot felul de situatii si judecam zilele dupa circumstantele ce se tes in jurul nostru. Sa fie oare corecta abordarea asta? Si daca nu, atunci cum ar trebui sa evaluam zilele? Dupa ce criterii?

Sa luam de exemplu ziua de azi in cazul meu: trezit de dimineata, mers la servici – nimic neobisnuit pana aici. Ajuns la servici, amintit ca azi e duminica, si mai e si 8 martie.. Mi-am amintit doar din cauza ‘entuziasmului’ de care dadeau dovada colegii mei – bineinteles ca nimeni nu avea chef de lucru azi, cu atat mai putin eu aveam chef de oameni stresati de viata care n-au altceva mai bun de facut decat sa se plimbe prin magazine si sa bage de vina. Afara a fost destul de urat – ploaie, apoi ninsoare, dupa care iara ploaie – si a tinut-o asa toata draga ziua.

Cand serviciul tau se invarte in jurul oamenilor, iti spun sincer ca poate deveni foarte stresant. Oamenii sunt dificili. Unii nu stiu ce vor, altii alearga dintro parte intr-alta cautand atentie…sunt cativa oameni normali, dar majoritatea sunt suparati pe viata si isi varsa nervii pe cine apuca – adica pe mine; asa s-a intamplat si azi. A venit o tanti sa-mi explice mie ce grea e viata si ca in Romania nu e ca pe dincolo; ca acolo gasesti tot timpul servire impecabila si produse calitatea I … n-a vorbit cu melancolia vremurilor apuse cand obisnuia sa mearga pe ‘dincolo’, ci din furia nealinierii Romaniei la standarde europene… Sa fim seriosi – mentalitatea romanilor pare sa nu aiba sanse de schimbare. Cine stie cate generatii vor mai trebui sa treaca pentru ca mentalitatea din Romania sa se schimbe. Dar vorba unui prieten de-al meu: “exista nadejde” … asa ca sa speram ca intr-o zi copiii nostri vor locui intr-o lume mai buna. Desi degeaba speram daca nu ridicam nici un deget sa o schimbam. Daca traim dupa motto-ul “treaca azi sa vina maine”, copiii nostri se vor lupta cu acelasi sistem bolnav, sperand ca intr-o zi va fi mai bine.

Dupa servici am ajuns acasa, unde ma astepta – nimeni. Aproape trist.. Ziua a trecut fara flori din partea nimanui, fara rasete si bucurie, fara sa fie vreo clipa in care sa ma simt speciala pentru simplul fapt ca sunt femeie. Nici nu stiu daca barbatii din ziua de azi mai dau flori femeilor din cauza ca realizeaza cat de unice si valoroase sunt ele, sau ofera flori femeilor pentru ca asa s-au obisnuit de-a lungul anilor, sau mai rau, din obligatie. Sincer, sunt curioasa cam care sunt statisticile.

Analizand ziua asta dupa circumstante, nu pare a fi prea buna; nu i-as da un calificativ prea inalt. Dar totusi stau si ma gandesc ca printre oamenii cu care am intrat azi in contact cu siguranta exista persoane ce nu au pe nimeni…poate mai sunt si bolnavi, si nu e nimeni acolo pentru ei. Nu au speranta si nici motiv pentru a astepta cu nerabdare ziua de maine – n-are rost; ei considera ca maine va fi la fel, sau mai rau. Eu in schimb pot sa spun sus si tare ca maine va fi mai bine. Nu pentru ca am citit in stele, ci pentru ca imi cunosc Dumnezeul. Stiu ca la El toate sunt posibile. Iar daca azi a fost un pic mai greu, nu-i nimic – barbia sus, privirea inainte, constienta de ceea ce sunt in ochii Lui – si ma duc mai departe. Lumea nu se opreste in loc pentru durerea mea, asa ca eu de ce m-as opri? Iau ce a fost bun din ziua de azi, imi invat lectiile, arunc in marea uitarii nervii oamenilor si jignirile mai mult sau mai putin intentionate ale colegilor si astept cu nerabdare ziua de maine.

La intrebarile de mai sus va trebui sa raspundeti fiecare in dreptul vostru. Eu personal am ajuns la concluzia ca nu de circumstante depinde frumusetea zilei, ci de atitudinea mea fata de ceea ce fac, fata de colectivul in care lucrez, si nu in ultimul rand, fata de Dumnezeu.

“Nu judeca fiecare zi dupa recolta avuta ci dupa semintele pe care le-ai plantat.“ (Robert Louis Stephenson)