Pastele 2008

DORINŢA APRINSĂ A UNUI ÎNGER

REZUMAT

Un monolog care priveşte tipul în care a fost Isus pe pământ (de la Crăciun până la Paşte), din perspectiva unui înger care nu înţelege tot timpul ce se petrece cu Isus.

PERSONAJE

Ingerul

SCENARIUL

INGERUL: Am tot întrebat dacă venise timpul. Răspunsul era întotdeana “nu”. Poate o mustrare blânda, dar priveam cu uimire cum pântecele fetei creştea. Regele nostru mersese să locuiască în acel pântece binecuvântat. In curând, Stăpânul nostru urma să ia chip de om.

Nici unul din noi n-am putut să înţelegem de ce. Dar am stat la dispoziţia lui Dumnezeu în caz că ar fi avut nevoie de noi în aceste timpuri când tot ceea ce ştiam dinainte se schimba.

Fata şi logodnicul ei au ajuns în Betleem, căutând refugiul. Dar refugiul nu s-a găsit. M-am supărat şi am intrebat dacă n-am putea merge o oaste de îngeri să pregătim un palat pentru sosirea Lui. Un palat splendid cu slujitori şi cu cele mai speciale hăinuţe şi mâncare. Sigur, nu neapărat să îi asigurăm perfecţiunea din cer, dar cele mai bune condiţii de trai la care ne puteam gândi – în circumstanţele prezente. Dar din nou, ni s-a spus “NU”.

Priveam cum bărbatul se plimba prin faţa peşterii aşteptând să audă scâncetul unei vieţi noi.

Dintr-o dată, au sosit ordine noi. Nu era deloc ca în cazurile în care oamenii muritori primesc ordine de la şefii lor de un rang superior. Ştiam fără să ştim cum, că eram chemaţi pe dealurile Iudeii să cântăm un cântec nou.

Legiuni de colegi s-au adunat pe colinele acelui deal. Am descoperit o stână de oi, şi câţiva ciobani singuratici păzind turma. Expresia lor arăta o teamă mare, şi îmi amintesc că am strigat “Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi în cetatea lui David, vi s’a născut un Mîntuitor, care este Hristos, Domnul.”

Le-am spus bărbaţilor unde şi cum să îl găsească pe Dumnezeu.Apoi, am cântat. Acorduri glorioase străbăteau aerul rece al nopţii. Eram mii şi mii care cântam ca şi unul : “Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”.

Aceşti bărbaţi îşi vor aminti întotdeauna vizita noastră. Cântecul însă nu-l vor ţine minte, va pluti doar pe marginea memoriei lor, dar va fi complet din nou în veşnicie.

cum păstorii şi-au părăsit turma şi s-au îndreptat spre Betleem.

Îmi amintesc spunând fetei că o să aibă un copil, a cărei voci o vom aştepta nerăbdători să o auzim. Îmi amintesc şi ruşinea ce a simţit-o bărbatul când a descoperit că ea era însărcinată, şi nu el era tatăl copilului. Ştiu ce durere au simţit ei când familia i-a dispreţuit. Totuşi, Dumnezeul nostru urma să fie născut, întrupându-se ca un om. De ce nu-i era permis acestui copil să se nască în împrejurări mai potrivite unui rege? De ce să îndure umilinţa unei naşteri atât de josnice? Animale de rând să fie însoţitorii regelui nostru! Să se odihnească în paie într-o iesle pentru animale! De ce? Nu înţelegeam.

Au trecut anii, şi priveam cum băiatul creştea. Am văzut cum băiatul s-a transformat în bărbat , şi am văzut bărbatul acesta ispitit de acela care odată a fost dintre ai nostri.

Nu mai mâncase de multe zile. Duşmanul l-a oprit să îl ispitească cu satisfacearea imediată a nevoilor ce le avea. Eram gata de luptă! Totuşi, Dumnezeu ne-a oprit în indignarea nostră, şi ne-a făcut să privim cum Domnul nostru suferea unei ispite ce nu trebuia adresată unui Dumnezeu.

Dintr-o dată am auzit cuvintele după care tânjeam: “Puteţi merge acum”. Şi am alergat de partea Domnului nostru, slujind nevoilor sale. Ne-a fost aşa de dor de prezenţa Lui. Eram nerăbdători să îl luăm acasă – departe de tot răul din lumea în care se afla. Totuşi, El era hotărât să rămână, şi încetişor, ne-am retras, întrebându-ne ce mai avea de îndeplinit înainte să ajungă acasă.

Un grup de oameni s-au apropiat de Dumnezeul încarnat, şi a urmat o bucurie mare, pentru că mulţi orbi primeau vederea, mulţi bolnavi erau vindecaţi, şi cei stăpâniţi de duhuri rele erau eliberaţi.

Poate planul Domnului era să devină unul dintre ei, ca să poată să-şi instaureze o împărăţie pământească. Se tot făceau aluzii de acestea. Întradevăr, mul-imile îl slăveau, strigând “Osana în locurile prea înalte” în timp ce el călărea pe un măgăruş înspre Ierusalim.

Apoi a urmat acea masă. Un eveniment solemn în care cei doisprezece şi Domnul nostru au cinat împreună. Totuşi, aceasta nu era sărbătoarea unui rege biruitor. Domnul nostru vorbea atunci despre trupul Lui care urma să fie frânt, şi sângele Lui vărsat.

“Să nu fie aşa” imi amintesc că am spus, şi am fost uimit să aud o afirmaţie asemănătoare din gura unuia numit Petru. Ni s-a spus să ne abţinem, atunci când soldaţii l-au dus pe Domnul nostru. Priveam cum cei doisprezece s-au împrăştiat ca oile pe dealurile Iudeii cu ani în urmă.

După ce a fost dus de soldaţi, ei l-au bătut, l-au scuipat, îi smulgeau barba de pe faţa lui dragă, spini pe care El i-a creat au fost modelaţi într-o coroană, pe care au pus-o pe capul Lui, curgându-i pe faţă siroaie de sânge.

Şi nouă Ne-a cerut să nu facem nimic. Ceva se întâmpla şi noi trebuia să aşteptăm.

Batjocura unui proces… Momeala unei mulţimi… apoi plimbarea în susul unui deal… o bârnă de lemn legară de umărul Său curând urma să fie un instrument al morţii.

Cu siguranţă că vom fi chemaţi să îl scăpăm curând. Totuşi, am stat să vedem cum cuiele îi erau bătute în mâini, cum valuri de ameţeală veneau peste Domnul nostru, cum sânge preţios se vărsa pe lutul pământesc.

Cerul se facuse negru. Cu siguranţă că vom fi chemaţi curând.

“Trebuie să adunaţi păcate din cele patru colţuri ale pământului şi să le puneţi pe umerii Lui”

…Aceste ordine erau de necrezut! Am vrut să refuzăm, dar nu aveam putere să ne opunem.

“Trecute, prezente şi viitoare, El trebuie să le ia pe toate”

… Orice, dar asa ceva nu!!

“Acum trebuie să îl lăsăm singur.”

Şi tot cerul s-a întors de la El. Şi pentru o vreme, ne-a făcut să răbdăm tăcerea. Jale? Nu, nu era jale in cer! Pentru că aşa ceva nu poate exista aici. Totuşi eram aşa de trişti pentru această pierdere. Noi nu înţelegeam. Aşteptasem şi eram gata să ajutăm oricând eram chemaţi, şi cu toate acestea, ni s-a cerut să ne abţinem din a-l ajuta când aceasta era cea mai mare dorinţă a noastră, şi mai mult, ni s-a cerut să punem pe umerii Lui toate păcatele omenirii, când El însuşi nu a păcătuit niciodată.

De ce acest sacrificiu fără rost?

“Acum mergeţi şi fiţi cu El”

“Să fim cu el acum… în mormânt??” , am întrebat eu.

“Da”

M-am dus repede, cu încă un înger, şi am aşteptat înafara peşterii. Aşa o bucurie mare ne-a umplut, când am început să auzim înăuntrul mormântului, chemarea către viaţă. S-a ridicat şi ne-a zâmbit. Semnele de cruzime îndurată, încă îşi menţineau poziţia pe trupul Lui, dar era viu!

Dintr-o dată, am înţeles. Domnul nostru a ales în mod intenţionat să devină om, şi a ales singurul mijloc posibil de a plăti pedeapsa veşnică pentru păcat. De aceea a trebuit să aşezăm noi pe umerii Lui păcatele întregii omeniri din toate timpurile. El a plătit datoria de păcate şi El a învins moartea.

Am intrebat dacă e vremea, şi El a spus “Da” şi îngerii s-au bucurat.