Pentru că mă leg mereu cu-ndreptăţirea,
Pentru că mă încăpăţânez să nu iubesc mai mult,
Pentru că nu-mi îngădui fericirea,
Nu Te mai văd, nu Te mai simt, nu mai aud.

Mă vrei zâmbind, eu vreau să fiu supusă,
Mă vrei iubind, eu mint că nu stiu cum.
Şi libertatea eu o vreau impusă,
Ce o să fac dacă Tu mă dezlegi acum?

Dacă mă faci copilul Tău, eu, Doamne, ce să fac?
Căci nu ştiu să trăiesc în libertate…
Când vorbesc e oare răzvrătire sau când tac?
Tot ce ştiu e să trăiesc deplin în moarte.

Că eu Te vreau îndeajuns de mult sau nu, ce mai contează?
Căci am totul făcut deplin în Tine.
Dar după ce adevărul Tău mă-eliberează
Ce o să fac cu fericirea care vine?

Mi-e teamă şi mi-e teamă să îmi fie teamă,
Dar şi mai teamă mi-e ca să mă bucur.
Cine sunt, Doamne, ca să mă bagi în seamă
Şi moartea de pe suflet să am drept să scutur?

O, Doamne, nu ştiu cum, dar dăruieşte-mi fericirea
Şi umple-mă de Duhul Sfânt,
Şi dacă vrei, îngăduie-mi iubirea…
O, vino, Doamne mai curând!