Liderii si toti crestinii, de fapt, sunt chemati in primul rand la neprihanire.

„Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat… Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.” Rom. 6: 6-7, 18

„Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi aceasta i s’a socotit ca neprihănire.” Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Rom. 4: 3-5

E important pentru noi sa intelegem prin cine am fost adusi la viata si prin cine stam in picioare. „Dacă atunci cînd eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, cînd sîntem împăcaţi cu El, vom fi mîntuiţi prin viaţa Lui.” Rom. 5: 10

Un om caruia nu i se arata mila, nu poate fi milos la randul sau. Noi am fost iertati prin jertfa Domnului Isus si stam in picioare (in neprihanire) prin viata (neprihanirea) Lui. Dumnezeu nu ne-a mantuit ca sa ne lase sa traim singuri viata de crestin. Suntem inconjurati de El in orice moment al vietii noastre. Traim prin har. Traim in mila si indurarea Domnului nostru tot timpul. Mai mult decat atat: nu suntem chemati sa fim robi, ci fii. Robul nu ramane pururea in Casa, fiul in schimb, ramane pentru totdeauna. Toate lucrurile sunt ale lui, are dreptul sa fie mereu in prezenta Tatalui si la momentul potrivit va intra in mostenirea sa. Suntem fii. De aceea… „orice om din casa lui Israel, sau din străinii cari locuiesc pentru o vreme în Israel, care s-a depărtat de Mine, care îşi poartă idolii în inima lui, şi nu-şi ia privirile dela ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui, dacă va veni să vorbească unui prooroc, ca să Mă întrebe prin el, Eu, Domnul, prin Mine însumi îi voi răspunde. Îmi voi întorce Faţa împotriva omului acestuia, îl voi face un semn şi de pomină, şi-l îl voi nimici cu desăvîrşire din mijlocul poporului Meu.” Ezechiel 14: 7-8

Dumnezeu nu ne-a cerut sa ne rascumparam singuri pacatele, asa ca trebuie sa incetam sa ne „pironim privirile spre ceea ce ne-a facut sa cadem in nelegiuire”! Nu putem aduce timpul inapoi si D-zeu nici nu ne cere asta.

In al doilea rand, crestinii sunt chemati sa faca ce este bine, indiferent de consecinte. Pentru ca: „cine ştie să facă bine şi nu face, săvîrşeşte un păcat!” Iacov 4:7

“Fiicele ei (Sara) v-ati facut voi, daca faceti binele fara sa va temeti de ceva.” 1 Petru 3:6

Unul din motivele pentru care crestinii evita sa faca anumite lucruri, este frica de a fi neintelesi. Le e teama de ce ar putea sa creada oamenii despre ei, ca si-ar putea pierde marturia (ar fi considerati fanatici) etc. E bine sa cautam sa avem un nume bun printre cei din lume si printre crestini, dar cand acest lucru ne impiedica sa il slujim pe D-zeu, avem o problema. Poate…poate D-zeu stie ce face cand ne cere anumite lucruri si poate e treaba Lui daca gloria Sa e “stirbita” atunci cand oamenii nu ne inteleg si ne numesc fanatici. Domnul Isus a fost f. putin inteles totusi, gloria lui D-zeu a stralucuit prin El ca prin nimeni altul!

In al treilea rand, crestinii sunt chemati sa aiba succes. Trist e ca sunt putini cei care-l doresc. Semnul distinctiv al acestor crestini, e ca iau lucrurile in propriile maini si incearca sa le rezolve singuri. Domnul Isus spune clar :”cine nu aduna cu Mine, risipeste!”. Experienta insasi dovedeste acest lucru de fiecare data. Totusi…

Aceasta atitudine poate proveni din faptul ca unii crestini au trecut prin situatii in care D-zeu i-a “lasat sa se descurce singuri” prin faptul ca nu a intervenit atunci cand au fost neindreptatiti. Sau, mai mult decat atat, au fost nevoiti sa suporte consecintele unor actiuni pentru care nu erau responsabili. Asta vorbeste putin despre cat de drept este D-zeu. Slujitorul care si-a ascuns talantul a exprimat cel mai bine: “esti un stapan aspru (nu-ti pasa de nimeni), care iei ce n-ai pus si seceri ce n-ai semanat (vrei rezultate in domenii in cere nu ai investit)”. Raspunsul stapanului a fost pe masura: “cred ca ai uitat ca talantul din mana ta e al meu, deci nu ti-am cerut ceva imposibil. Pe de alta parte, eu sunt stapanul; chiar daca nu ma iubeai suficient incat sa-l pui in negot (sa lucrezi cu placere pt a-mi spori averea), erai dator sa-mi sporesti averea cu masura unui rob (macar dobanda).”

Totusi, D-zeu este drept. El este mai mult decat drept, El e bun; nu numai ca razbuna la timpul potrivit, dar e mereu prezent si gata sa ajute in timp de necaz. Multi crestini, insa, prefera sa fie maniosi pe D-zeu si sa-si planga de mila decat sa creada acest lucru. Asadar nu e de mirare ca exista crestini care se saboteaza singuri(mai mult sau mai putin constient), pentru ca asta le permite sa se victimizeze si sa il invinovateasca pe D-zeu pentru viata lor ratata.

“Voi insa sunteti o semintie aleasa, o preotie imparateasca, un neam sfant, un popor, pe care Dumnezeu Si l-a castigat ca sa fie al Lui, ca sa vestiti puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din intuneric la lumina Sa minunata.” 1Petru 2:9